Viceliderul deputaților PMP a cerut audierea ministrului Răzvan Cuc în Comisia de transporturi

Viceliderul deputaților PMP a cerut audierea ministrului Răzvan Cuc în Comisia de transporturi
Publicat: 29/09/2019, 15:53

„Am solicitat audierea ministrului Răzvan Cuc în cadrul Comisiei de Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților. Din cauza gestionării defectuoase a implementării investiției Autostrăzii Iași – Tg. Mureș, consider că este cazul ca acesta să explice de ce, la aproape un an de la promulgarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, Autostrada Unirii, încă mai discutăm despre licitații și documentații, în loc să asistăm la construcția efectivă a autostrăzii”, a scris Petru Movilă, duminică, pe Facebook.

Deputatul PMP, inițiator al legii privind construirea Autostrăzii Iași-Târgu Mureș, a adăugat că este o bătaie de joc lipsa de implicare a Ministerului Transporturilor în acest proiect.

„Cred că este momentul ca guvernanții să explice negru pe alb ce se întâmplă cu Autostrada Iași – Tg. Mureș și de ce, cu tot cu o lege în vigoare, asistăm la o asemenea bătaie de joc. Este strigător la cer modul în care, de la promulgarea legii, au tratat cei de la MT investiția cât și ieșenii. N-au găsit nici măcar o minimă doză de implicare și de responsabilitate. De aceea, Răzvan Cuc trebuie să spună ce anume se întâmplă în acest minister în care fiecare face absolut ce vrea, fără să se țină cont de absolut nimic”, a conchis Movilă.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, anul trecut, în 7 noiembrie, proiectul de lege privind aprobarea executării obiectivului de investiții Autostrada Iași – Târgu Mureș, denumită „Autostrada Unirii”,

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială